La sfârșitul săptămânii trecute, în data de 9 mai, la Cityplex Tomis Mall din Constanța a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor primei ediții a Festivalului Național de Film de scurt metraj pentru liceeni "Spune NU violenței în școli!".
- Publicitate -
Acest festival face parte dintr-un proiect educativ inițiat de Liceul Teoretic "Traian" din Constanța, în care s-au implicat, în calitate de parteneri, Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar al Județului Constanța, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Secția 3 Poliție, Universitatea "Andrei Șaguna".
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, Poliția s-a implicat pentru a face cunoscute consecințele pe care le poate avea violența în școli și faptul că materialele video create de elevi pentru elevi duc la rezolvarea problemelor pe cale amiabilă și nu prin violență.
Pe toată perioada de desfășurare a evenimentului, ianuarie - mai 2008, mai multe instituții de învățământ de liceu din 16 județe ale țării au participat cu peste 50 de filmulețe, de 5 - 8 minute, realizate de către elevi.
Festivalul va continua și în anii următori pe alte teme, iar anul acesta va apărea o revistă însoțită de un DVD cu filmulețele câștigătoare, care poate fi folosită ca material didactic în orice școală din România.
Decernarea premiilor a fost făcută pe categorii, respectiv pentru "cel mai bun film", marele premiu fiind acordat de chestorul de poliție Bujor Florescu, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Colegiului de Arte "Regina Maria" din Constanța pentru scurt metrajul "Incognito". Premiul I a revenit Colegiului Național "Gheorghe Lazăr", din București, pentru filmul "Lumea ta, lumea mea, lumea noastră", premiul II - Liceului Teoretic "Traian", din Constanța, pentru filmul "Stop violența, viața are prioritate", iar premiul III - Colegiului Economic "Ion Ghica", din Brăila, pentru "Cauză și… efect".
Echipa Colegiului Comercial "Carol I" din Constanța cu "3 momente de penumbră" a adjudecat premiul la categoria "cel mai bun regizor". Premiul pentru "cel mai bun scenariu" a fost împărțit între Colegiul Național "Nicolae Titulescu" din Pucioasa pentru "Violența - un drum către nicăieri" și Liceul teoretic Negru-Vodă pentru "10 minute". La categoria "cea mai bună imagine" a câștigat Seminarul Teologic Alba Iulia cu scurt metrajul "Acum", iar la categoria "cel mai bun montaj" și "cea mai bună coloană sonoră" echipa Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Constanța cu "Încotro?".
"Fără violență pe terenul de sport", un film realizat de Liceului Teoretic "Ștefan Odobleja" din București, a luat premiul pentru "abordare originală", iar premiul pentru "cel mai bun actor" a fost împărțit între elevii Cristian Militaru de la Colegiul Economic "Delta Dunării" din Tulcea, protagonistul filmului "Într-o zi, e și destin e și gunoi" și Andrei Claudiu Bako de la Colegiul Tehnic "Transilvania" din Deva pentru "Iubire, comunicare, înțelegere… Stop violenței!", "cele mai bune actrițe" fiind considerate elevele Raluca Blaj și Daniela Duta, ambele de la Liceul Teoretic "Traian" din Constanța, pentru scurt-metrajul "Pe cărări diferite". Mențiunea juriului a fost câștigată de echipa Liceului Teoretic "G. Călinescu", din Constanța, pentru "Zbor de fluture".
Alexandru MOLDOVEANU