Proiectul de lege care prevede ca suma compensatorie acordată pentru chirie în cazul polițiștilor și militarilor să poată fi utilizată fie în vederea achitării chiriei, fie în vederea achitării ratei/fracțiunii din rată pentru achiziția unei locuințe a fost adpotat, ieri, de Camera Deputaților. Proiectul urmează să meargă la Senat.
Proiectul care modifică Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, stabilește, în noua sa formă, că polițiștii și cadrele militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, beneficiază de compensația lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului, explică legestart.ro.
În această situație, compensația lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Compensația lunară nu se poate acorda concomitent pentru ambele situații – chirie și plata ratei pentru achiziția unei locuințe.
Conform actelor normative în vigoare, polițiștii și militarii în activitate numiți în primă funcție sau mutați în interesul serviciului într-o altă localitate/garnizoană decât cea în care își au domiciliul și care nu dețin locuință proprietate personală în acea localitate/garnizoană, nici ei și nici soțiile sau soții acestora, în situația în care nu li se poate asigura spațiu de locuit corespunzător, au dreptul la o compensație pentru chirie de până la 50% din salariul de bază/solda lunară, potrivit legestart.ro.