Sâmbătă, 06 Iunie 2026

POLUARE în bazinul Portului Constanța. Garda de Coastă face verificări

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 22 Aprilie 2021 539 < 1 min citire
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au identificat două pete de culoare neagră în bazinul Portului Constanța despre care există suspiciunea că au fost încălcate prevederile legale cu privire la protecţia mediului.
Miercuri, 21 aprilie, în urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral Constanța, s-au deplasat în dana 94 a Portului Constanța. Ajunsă la fața locului, echipa a descoperit pe luciul apei, în imediata apropiere a unei barje, două pete de culoare neagră. Nava aparține unei firme româneşti şi este  încărcată cu cărbune vrac. Existând suspiciuni că s-au încălcat prevederile legale cu privire la protecţia mediului, au fost prelevate patru probe de apă, și o probă din marfa vrac încărcată pe barjă, pentru continuare verificărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de protecția mediului.
Taguri
Articolul anterior Fotbal / Două brigăzi din România la turneul final! Hațegan și Kovacs vor arbitra la EURO 2020
Articolul următor Femeie DISPĂRUTĂ de acasă de aproape o săptămână

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei