Duminică, 07 Iunie 2026

Poveste sângeroasă. O femeie este suspectată că și-a ucis sora, ”pe fondul consumului de alcool”

de Oana CHIRANA Duminică, 09 Noiembrie 2025 2234 2 min citire
Poveste sângeroasă. O femeie este suspectată că și-a ucis sora, ”pe fondul consumului de alcool”
Poveste sângeroasă într-o familie din județul Vaslui. O femeie de 48 de ani este suspectată că și-a înjunghiat mortal sora mai mare, iar apoi a încercat să își șteargă urmele.
Victima avea probleme psihice și era mereu bătută de femeia cu care și locuia. Vecinii spun că o astfel de nenorocire nu era greu de imaginat.
Suspecta riscă acum să își petreacă următorii 20 de ani după gratii.
După ce ar fi comis fapta, suspecta și-ar fi spălat sora decedată și i-ar fi schimbat hainele. A sunat la 112, anunțând că a găsit victima pe jos, în curte, și că a adus-o în casa în care locuiau împreună.
Dr. Dan Ungureanu, Ambulanța Vaslui: ”La locul solicitării a fost trimisă o ambulanță B2 cu asistent medical, din stația Vaslui. Persoana respectivă a fost găsită fără semne vitale, cu semnele morții instalate, cu mai multe mărci traumatice. Cazul a fost anunțat la poliție.”
Ingrid Botezatu, prim procuror: ”S-a stabilit că între ele a izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, iar inculpata a aplicat o lovitură de cuțit în zona toracică., provocându-i acesteia o plagă penetrantă, în legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei.”
Sâmbătă, anchetatorii s-au întors la locul faptei, pentru a căuta arma crimei în fântâna din spatele casei.
Vecinii spun că femeia de 48 de ani îi făcea viața un calvar surorii ei, care oricum avea o situație dificilă, din cauza problemelor psihice. Suspecta consuma alcool frecvent și devenea agresivă tot la fel de des. Scandalurile au început în urmă cu doi ani, când mama celor două s-a stins, povestesc apropiații.
Vecină: ”Mereu, mereu o bătea. O lovea. Așa, din senin. I se punea pata. A bătut-o până i-a rupt piciorul. La toată lumea am spus, luați-o de aici, la un azil undeva, că o omoară, se întâmplă o nenorocire. Era foarte necăjită, imi spunea de multe ori că își doreste moartea.”
Localnic: ”Se luau la bătaie. Mereu bea prin sat, se lua de oameni la magazin. Cealaltă nici nu prea vorbea, era mai cuminte. O mai vedeam vânătă, dar nu recunoștea, spunea că a căzut, îi era frică, probabil.”
Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile și își așteptă acum sentința, relatează stirileprotv.ro
Taguri
Articolul anterior Mai multe mame acuză chatbot-urile că și-au încurajat fiii să se sinucidă
Articolul următor Republica Moldova ar putea introduce regim de vize pentru cetățenii statelor CSI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei