Concluziile Poliției Rutiere Prea mulți motocicliști uită cât de importantă este casca de protecție

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 17 Iulie 2010 439
Statistica realizată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române arată că numărul accidentelor provocate de motocicliști a fost în scădere în primele șase luni ale lui 2010, comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea, controalele efectuate de la începutul lunii în curs relevă că mai este drum lung până când motocicliștii vor înțelege că respectarea normelor de circulație le poate salva viața. Potrivit unui comunicat furnizat de IGPR, în prima jumătate a lui 2010, posesorii vehiculelor pe două roți au provocat 525 de accidente la nivelul țării - cu 36 mai puține decât anul trecut. A scăzut, de asemenea, și numărul victimelor răpuse în astfel de accidente, de la 86 înregistrate în primele șase luni ale lui 2009, la 81 în aceeași perioadă a anului curent. Au fost rănite 68 de persoane - doar cu trei mai puțin față de 2009. "Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave continuă să fie viteza neadaptată la condițiile de drum (a dus la producerea a 125 de accidente), neacordarea priorității vehiculelor (a generat 124 de accidente) și neasigurarea la schimbarea benzii de mers (din această cauză s-au înregistrat 51 de accidente)", se arată în comunicatul IGPR. În teorie, datele statistice ar putea fi interpretate prin faptul că motocicliștii respectă, mai mult decât în trecut, normele de circulație. În fapt, însă, spun ofițerii de poliție, campania preventiv-educativă demarată la începutul lunii iulie, în cadrul căreia au fost organizate numeroase controale în trafic, a scos la iveală că mulți motocicliști, precum și o bună parte dintre conducătorii mopedelor uită de reguli când sunt "pe cai". În urma controalelor au fost depistați peste 5.000 de motocicliști care nu purtau casca de protecție, peste 7.000 de mopediști și motocicliști care nu aveau docu-mente de identitate, asigurare RCA sau atestatul de siguranță rutieră, 1.500 dintre ei nu purtau îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante. De asemenea, 300 de vehicule aveau defecțiuni tehnice la sistemul de frânare sau la avertizorul sonor. Oamenii legii i-au lăsat pe 151 de posesori ai vehiculelor cu două roți fără permisele de conducere. La Constanța, în ultima perioadă, doi motocicliști și-au pierdut viața în accidente rutiere. Un tânăr de 22 de ani, care conducea o motocicletă Kawasaki a fost lovit de un autoturism Volkswagen pe șoseaua care leagă Costinești de Tuzla. În urma impactului, motociclistul a murit pe loc. Un alt constănțean, în vârstă de 39 de ani, din Plopeni, a murit pe loc după ce s-a izbit cu motocicleta de un stâlp de la marginea localității. El nu avea permis de conducere, iar tânăra care îl însoțea a ajuns în stare gravă la spital.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei