Membri ai unui grup infracțional ce aproviziona și distribuia etnobotanice în rândul tinerilor din municipiul Vaslui, printre care se numără și Gabriel Bucică, preot de la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, au fost trimiși în judecată. Aceștia sunt judecați pentru inițiere, constituire de grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui grup în vederea traficului cu substanțe psihoactive.
- Publicitate -
Procurorii DIICOT Vaslui au stabilit că, pe parcursul lui 2012, preotul Gabriel Bucică a livrat mai multe colete cu etnobotanice lui Marius Ioastin Buga, de 30 de ani, din Vaslui, care ulterior le-a distribuit prin municipiu. Din grupare mai fac parte, potrivit anchetatorilor, Marius Sebastian Costan, Gabriel Sergiu Știrbu, Inga Pascal și Simona Elena Tofănel.
Reamintim că Arhiepiscopia Tomisului a dispus suspendarea din funcția de preot slujitor a lui Gabriel Bucică și, în funcție de derularea anchetei, se are în vedere inclusiv caterisirea lui (luarea tuturor drepturilor de a sluji în Biserică).