Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Constanța: Locul de parcare rezervat trebuie plătit până la finele lui martie!

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 16 Ianuarie 2020 1252 < 1 min citire
Primăria Constanța: Locul de parcare rezervat trebuie plătit până la finele lui martie!
Constănțenii care dețin o autorizație pentru rezervarea unui loc de parcare au termen până la 31 martie să achite taxa aferentă acestuia. Persoanele fizice trebuie să achite 200 de lei pentru prelungirea autorizației, iar persoanele juridice vor plăti 900 de lei/an sau 150 de lei/lună pentru autoturisme, iar pentru autoutilitarele cu masa maximă autorizată mai mică de 2,4 t și gabarit care se încadrează în dimensiunile standard ale locului de parcare destinat autoturismelor 1.800 lei/an sau 300 de lei/lună.
În cazul în care taxa nu este achitată până la 31 martie, autorizația poate fi anulată, iar locul de parcare redistribuit dacă pentru parcarea respectivă mai există alte cereri depuse.
Autorizația se reînnoiește automat pentru anul următor în situația în care solicitantul nu renunță expres la aceasta până la data de 15 decembrie a anului în curs și are achitată taxa pentru anul curent.
Încasarea taxei este realizată de către Serviciul Public de Impozite și Taxe, iar cei care doresc să depună solicitări pentru rezervarea unui loc de parcare o pot face la sediul Primăriei Municipiului Constanța din strada Ștefan Mihăileanu nr. 10.
Taguri
Articolul anterior Un cargou chinezesc s-a avariat lovind un doc din Taiwan
Articolul următor Debutul sezonului gripal: două decese

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei