Duminică, 07 Iunie 2026

Primarul din Cernavodă, Liviu Negoiță, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă!

de Madalina PETRESCU Vineri, 07 Februarie 2025 319 3 min citire
Primarul din Cernavodă, Liviu Negoiță, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă!
Judecătoria Constanța s-a pronunțat vineri, 7 februarie 2025 și l-a condamnat pe Liviu Negoiță, primarul din Cernavodă la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Constanța.
Iată minuta:
"Soluția pe scurt: In baza art. 132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 alin.1 C.pen. şi art.309 C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.(33 acte materiale) condamnă pe inculpatul Negoiță Liviu Cristian -..............., pentru infractiunea de abuz in serviciu in formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b C.penal(dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte functii publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat). Pedeapsa principală se va executa in regim de detenție, potrivit art. 60 C.penal . In baza art. 65alin.1 C.penal aplică inculpatului Negoiță Liviu Cristian, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a, b C.penal (dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte functii publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), pe durata executarii pedepsei principale. Ia act că, UAT Cernavoda nu s-a constituit parte civila in procesul penal, intrucat prin HCL nr.309/22.10.2022, Consiliul Local Cernavoda nu a aprobat constituirea de parte civila. In baza art.112 lit.e C.penal dispune confiscarea sumei de 9.307.790 lei in folosul statului, de la inculpatul Negoiță Liviu Cristian, bani dobanditi prin comiterea infractiunii de catre altul, intrucat nu sunt restuituiţi persoanei vatamate si nu servesc la despăgubirea acesteia. Menține masura sechestrului asigurator instituit prin ordonanța nr.152/P/2019 din data 17.19.2022 a DNA-Serviciul Teritorial Constanta asupra bunurilor inculpatului Negoiță Liviu Cristian, până la concurenta sumei de 9.307.790 lei, masura ce se va mentine pana la momentul punerii in executare a dispozitiei privind confiscarea acesteia in folosul statului. In baza art. 274 alin.1 C.p.p. obliga inculpatul Negoiță Liviu Cristian la plata sumei de 12.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, atat din faza de urmarire penala, cat si din faţa instantei. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publică, azi, 7.02.2025."
Document: Hotarâre 77/2025 07.02.2025
Potrivit datelor din dosar, „În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, precizează DNA.
Taguri
Articolul anterior Ministerul Muncii vrea să adopte un salariu minim adecvat pentru toți lucrătorii
Articolul următor Polițist constănțean, verificat la IPJ pentru comportament neadecvat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei