Procurorii DNA Constanța au emis vineri o ordonanță de reținere pe 24 de ore pe numele primarului orașului Năvodari, Nicolae Matei, suspectat de fapte de corupție.
- Publicitate -
Matei a fost prezentat, sâmbătă, Curții de Apel Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a decis ca primarul din Năvodari să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată.
"Mă așteptam la o astfel de decizie. Prejudiciul bombă din dosarul instrumentat de cei de la DNA nu există. Cred că nu s-au avut în vedere toate elementele atunci când s-a luat decizia reținerii. Prejudiciul este mult prea mare față de bugetul orașului, dar eu spun că nu există. Cred că, după o analiză mai aprofundată, se va face lumină. Eu sunt primul interesat să se facă lumină în acest caz. Nu voi trece o perioadă pe la Primărie, pentru că așa a decis instanța, deoarece s-a pus în discuție modalitatea de exercitare a atribuțiilor. Țin să menționez că nu am fost suspendat din funcție, dar consider că este mai bine, până voi analiza decizia instanței, să nu trec pe la Primărie. Nu am voie să părăsesc localitatea ", a declarat, la ieșirea din sala de judecată, Nicolae Matei, primarul orașului Năvodari, informează
gazetadenăvodari.ro.