Duminică după-amiază, jandarmii de la Gruparea Mobilă "Tomis" Constanța au fost solicitați la Costinești, pentru că un bărbat a fost văzut cu o pușcă în portbagajul mașinii sale.
- Publicitate -
Deplasându-se la fața locului, jandarmii au luat legătura cu administratorul societății respective, care le-a spus că, în parcare, a pătruns o mașină al cărui șofer nu era cazat la acea unitate de primire turiști, iar în momentul în care bărbatul a umblat la portbagajul mașinii agentul de pază al firmei a văzut că individul avea o pușcă, fapt ce i-a trezit suspiciuni.
Jandarmii l-au identificat pe bărbat în persoana lui Vali Laurențiu Petcu, de 29 de ani, din Călărași, care a susținut că arma aparține unchiului său și că a fost uitată de acesta în mașină.
Oamenii legii i-au întocmit actele premergătoare necesare începerii urmăririi penale, pentru comiterea infracțiunii de deținere sau port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, dosarul urmând a fi înaintat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.