Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au furat mai multe materiale de construcții din incinta unui șantier.
- Publicitate -
În cursul zilei de ieri, Gheorghe Neagu, de 58 de ani, din Constanța, s-a prezentat la sediul Poliției Năvodari. El a reclamat că în noaptea de 17 spre 18 iunie, persoane necunoscute au sustras din zona Depozit 10, de la un șantier de vile în construcții, 400 etriere din fier forjat de 8 mm și 13 bare de fier. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe presupușii hoți.
Drept urmare, Ioan Ciolan, de 47 de ani, din Brașov și Constantin Dionisie, de 32 de ani, din Năvodari sunt cercetați în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, prejudiciul creat, în valoare de 2.400 lei, a fost recuperat.