Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Procesul angajaților din Primăria Constanța, amânat pentru că s-a îmbolnăvit unul dintre inculpați

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 13 Martie 2009 738 1 min citire
Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au fost nevoiți să dispună amânarea dosarului celor nouă angajați din cadrul Primăriei Constanța, acuzați de fapte de corupție, pentru data de 2 aprilie a.c., pe motiv că unul dintre inculpați, Lucian Mâță, este internat în spital. Acesta a solicitat, prin avocata sa, Ioana Focșa, ca martorii să fie audiați și în prezența lui.
Inspectorii Edy Petrescu, Lucian Mâță și Liliana Cazacu sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită pentru că, în cursul lunii mai 2002, ar fi pretins suma de 60 milioane de lei vechi de la administratorul unei firme pentru a trece cu vederea anumite nereguli comise de acesta.
Alături de ei, este judecat și Petrică Munteanu, care, în calitate de director al Serviciului Direcției Publice din cadrul Primăriei Constanța, a dispus, în perioada 15 - 16 mai 2002, amplasarea unor stâlpi metalici, fără a exista o dispoziție în acest sens, pentru a îngrădi activitatea so-cietății "BCD Internațional" SRL, respectiv a împiedica accesul la depozitul de materiale de construcții al firmei.
Munteanu ar fi întocmit mai multe adrese în baza cărora rezulta că Primăria Constanța ar fi respins cererile de autorizare a funcționării societății "BCD Internațional" SRL.
Petrică Munteanu este acuzat de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată și fals material.
De asemenea, au mai fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu inspectorii Aurora Pârvu, Iuliana Zahariciuc, Doina Gheondea, Florea Radu și Cătălin Sebastian Lazăr.
Cei cinci sunt acuzați că au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu întocmind o adresă care nu corespundea realității în legătură cu societatea mai sus menționată.
Administratorul societății "BCD Internațional" SRL s-a constituit parte civilă în proces cu suma de două milioane de euro, reprezentând prejudiciul cauzat prin îngrădirea activității.
Articolul anterior "Tancurile" campioanei, imposibil de oprit
Articolul următor Listă de așteptare de șapte luni pentru protezele auditive

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei