Duminică, 07 Iunie 2026

Procesul prin care artiștii concediați își cer drepturile a fost suspendat

de Betty FRIPIS Vineri, 24 August 2007 362 2 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus suspendarea procesului dintre Sindicatul Independent al Salariaților din Teatru, Sindicatul Unic Fantasio, Sin-dicatul din Teatru Oleg Danovschi, teatrele constănțene și Consiliul Județean Constanța.
Obiectul acțiunii îl constituie anularea deciziilor de concediere, reintegrarea în funcțiile deținute anterior și plata salariilor restante. Zeci de persoane ar trebui să beneficieze de aceste drepturi, iar sumele care trebuie plătite nu sunt deloc negli-jabile.
Reamintim că printr-o sentință definitivă a Tribunalului Iași s-a obținut anularea hotărârii 150/2004, prin care au fost reorganizate Teatrele Ovidius și Fantasio și înființat Teatrul Național Constanța, astfel că întreaga responsabilitate a căzut în sarcina Consiliului Județean Constanța.
Avocatul Ion Popescu, care reprezintă interesele artiștilor din Constanța, a declarat că va ataca în recurs decizia de suspendare a procesului. El a mai spus că, în mod normal, cele două procese trebuie judecate separat.
Tot ieri, la Tribunalul Constanța trebuia să se judece și cererea de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care Prefectura a atacat hotărârea Consiliului Județean și a solicitat anularea actului prin care s-a înființat Teatrul de Stat din Constanța. Este a doua solicitare de preschimbare a termenului de judecată, după ce Tribunalul Constanța a stabilit ca prima ședință să se desfășoare pe 29 august.
Pentru că nu a fost îndeplinită procedura de citare cu părțile implicate în dosar, instanța a stabilit un nou termen pentru 29 august, când este fixată și ședința de judecată ce vizează fondul cauzei.

Articolul anterior Tricolorii, victorie în amicalul cu Turcia
Articolul următor Primul pas spre încrederea în semeni - împrumutarea jucăriilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei