Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Procesul Sulfina Barbu vs. Radu Mazăre, amânat pentru sfârșitul lunii septembrie

de Betty FRIPIS Marţi, 02 Septembrie 2008 675 < 1 min citire
Tribunalul Constanța a amânat, ieri, judecarea apelului formulat de fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, împotriva sentinței Judecătoriei prin care a pierdut procesul cu primarul Radu Mazăre. Motivul l-a constituit lipsa de procedură cu Sulfina Barbu. Judecătorii au invocat din oficiu excepția tardivității apelului (apelul Sulfinei Barbu nu s-a formulat în termenul legal), urmând ca aceasta să fie discutată la termenul din 29 septembrie.
Reamintim că Mazăre a făcut-o "proastă" pe Sulfina Barbu, în timpul unei conferințe de presă, susținută pe 6 iulie 2006. Declarațiile au fost publicate a doua zi în mai multe ziare locale și centrale.
În octombrie 2007, acțiunea a fost respinsă de Judecătoria Constanța ca neîntemeiată, dar instanța a obligat-o pe reclamantă și la plata a 2.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La momentul respectiv, avocatul Sulfinei Barbu, Cătălin Dancu, solicitase instanței admiterea acțiunii și obligarea lui Radu Mazăre să publice în ziarul local "Telegraf" și în "Evenimentul Zilei" hotărârea sub titlul "Anunț Juridic", sub sancțiunea acordării de daune cominatorii 5.000 lei pe zi pentru fiecare zi de întârziere în publicarea deciziei instanței. Daunele s-au cerut a fi calculate de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.
Articolul anterior ANALYSIS – Record economic growth ups the leu, but key interest rate remains constant
Articolul următor MIRA propune despăgubiri pentru polițiștii răniți în misiune și salarii în funcție de activitate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei