Procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Dan Voiculescu

de Cuget Liber Marţi, 05 August 2014 82
UPDATE - Dezbaterile în dosarul ICA vor fi reluate de la ora 10.00, la Curtea de Apel București (CAB), când avocații vor susține pledoariile finale. Procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Dan Voiculescu.

Dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) se vor relua azi la Curtea de Apel București, după ce judecătorii au respins luni cererile avocaților privind administrarea unor probe. Marți, urmează ca avocații să-și susțină pledoariile finale. Va urma ultimul cuvânt al inculpaților, fiind posibil ca acesta să fie și ultimul termen al procesului.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, de membru al Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație ale ICA și de membru al AGA și director general al SC "Bioprod" SA București.

Procurorii anticorupție au reținut în sarcina acestuia infracțiunile de folosire de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC "Benefica" SA București (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracțiunea de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În septembrie 2013, Tribunalul București a dat sentința în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit șase ani închisoare cu executare, scrie Agerpres.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei