Procurorul general Laura Codruța Kovesi a declarat, după ședința CSM la care a participat și șeful statului, că s-a făcut o analiză a obiectivelor care trebuie urmărite după raportul de miercuri al CE și că este nevoie de sprijinul MJ și CSM pentru rezolvarea crizei de personal.
- Publicitate -
"România va fi monitorizată, primul raport interimar va apărea în luna decembrie a acestui an, Comisia va reveni pentru discuții în octombrie sau noiembrie, iar raportul va fi dat publicității în luna iunie anul viitor", a afirmat Kovesi.
Potrivit acesteia, raportul de țară face o radiografie a sistemului judiciar din România. "Noi am făcut o analiză a obiectivelor pe care trebuie le urmărim, astfel încât la anul să fie ridicată monitorizarea. Sunt câteva probleme specifice Ministerului Public și anume rezolvarea crizei de personal, care nu poate fi rezolvată prin pârghiile pe care le are în acest moment procurorul general. Această problemă trebuie rezolvată cu concursul Consiliului Superior al Magistraturii și cu sprijinul ministrului de justiție", a declarat procurorul general.
O altă problemă ridicată în ședință, mai spune Kovesi, se referă la transparența și eficiența sistemului judiciar. "Atâta vreme cât există dubii serioase cu privire la modul de recrutare și la modul de promovare a magistraților în sistemul judiciar, cu siguranță cetățenii nu pot avea încredere in actul de justiție și aici trebuie să intervenim cu toții și toate instituțiile implicate", spune Kovesi.
Potrivit acesteia, a mai fost ridicată și problema specializării magistraților. "În ceea ce privește Ministerul Public, noi am format un grup de lucru pentru elaborarea un ghid de bune practici în domeniul combaterii corupției și specializarea procurorilor ce au fost anume desemnați să lucreze pe acest sector", precizează procurorul general.
Președintele Traian Băsescu a părăsit ieri ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care s-a discutat despre raportul CE, șeful statului refuzând să facă orice fel de comentarii legate de modul în care au decurs dezbaterile, ședința desfășurându-se de altfel departe de ochii presei.
Președintele Traian Băsescu a cerut înaintea ședinței CSM la care participă, ca jurnaliștii să părăsească sala, astfel încât discuțiile despre raportul Comisiei Europene de miercuri pe care le va avea cu membrii Consiliului au avut loc cu ușile închise.
La ședința de ieri a CSM, cameramani și fotoreporteri au primit voie să intre în sală, iar ceilalți jurnaliști urmau să urmărească discuțiile de pe hol, printr-o transmisiune în direct cu ajutorul unui sistem cu circuit închis.
Traian Băsescu a cerut, însă, ca toți ziariștii să părăsească sala.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că va analiza, într-o ședință de plen, aspectele reținute în raportul Comisiei Europene pentru a stabili măsuri concrete pentru rezolvarea aspectelor semnalate în raportul pe justiției al CE.