Administrația Națională a Penitenciarelor a încheiat un protocol de colaborare cu Alianța Pacienților Cronici din România. Obiectivul acestui protocol vizează demararea unor proiecte și programe educative de prevenție, profilaxie, diagnostic și tratament, de susținere reciprocă în domeniile informațional-științific, medical și material-financiar, ce se adresează deopotrivă persoanelor private de libertate, cât și personalului angajat.
- Publicitate -
De asemenea, protocolul semnat se dorește a fi un punct de plecare pentru realizarea în comun a unor studii și cercetări/proiecte care să vizeze domenii comune de interes, cât și asigurarea accesului reciproc la lucrări de specialitate, materiale documentare și date statistice.