Vineri, 05 Iunie 2026

Proxenet căutat în Italia și Spania, arestat la Constanța

de Sorin HULUBEI Joi, 02 Noiembrie 2017 190 1 min citire
Proxenet căutat în Italia și Spania, arestat la Constanța
Polițiștii de la Investigații Criminale din Constanța au depistat un bărbat care era urmărit internațional pentru infracțiuni de proxenetism și loviri sau alte violențe, fapte comise în Italia și Spania. Schimbul de date și informații a fost asigurat de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.
În urmă cu câteva zile, polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Constanța l-au depistat pe Marius Florin Romcea, în vârstă de 34 de ani, din orașul Murfatlar, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autoritățile italiene.
Cel în cauză a fost dat în urmărire internațională pentru comiterea de infracțiuni de proxenetism și loviri sau alte violențe, pe teritoriul Italiei și Spaniei, în perioada 2004 – 2016. Pentru depistarea acestuia, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Bărbatul a fost prezentat inițial Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Constanța. La data de 31 octombrie, a fost prezentat Curții de Apel Constanța care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autoritățile italiene.
Taguri
Articolul anterior Renovarea secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, o șansă la viață pentru bebelușii prematuri
Articolul următor Reținut după ce a tâlhărit femei în orașul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei