Scandalul de la Mangalia dintre două grupări rivale s-a soldat, sâmbătă spre duminică noaptea, cu cinci arestări. Persoanele reținute de procurori și care vor sta după gratii 29 de zile sunt Dumitru Albotă, Sinan Suliman-Iusein, Onasis Ismail, Ion-Dacian Roșca și Erol Omer, toți din Mangalia, despre care se presupune că ar face parte din clanul Raim, condus de Mustafa Raim. Primul este acuzat de tentativă de omor, violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, al doilea de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar ultimii trei de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
- Publicitate -
Potrivit procurorului criminalist Zafer Sadîc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța și cel care a efectuat ancheta, în seara zilei de 25 octombrie 2011, în jurul orei 19, împreună cu alte persoane, cei cinci au coborât din mai multe autoturisme înarmați cu bâte, răngi și topoare. Ei îl căutau pe Amet Genghiz, ce face parte din clanul Lalai, cu care aveau un conflict de câteva zile și pe care-l provocau la o bătaie parte-n parte. Pentru că Genghiz nu le-a răspuns la provocări, ei au venit să-l caute acasă la tatăl acestuia. Albotă și Suliman-Iusein au pătruns amenință-tori în curtea casei acestuia, din car-tierul "Coloniști", zona "La barăci", din Mangalia.
Pentru că un copil de 12 ani striga către rudele sale că sunt atacate, punându-le astfel în temă cu ceea ce le așteaptă, Albotă l-a lovit cu o rangă în cap, de două ori, provocându-i acestuia răni grave, respectiv o fractură craniană înfundată și hemoragie, care i-au pus viața în primejdie. Apoi, Albotă și Suliman-Iusein l-au atacat pe proprietarul locuinței, lovindu-l în zona feței, acesta scăpând cu leziuni care necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Femeile din casa atacată au început să țipe îngrozite, alertând astfel vecinii din zonă, care le-au sărit în ajutor. Agresorii au fost atacați cu pietre, iar mașina acestora, grav avariată, nu a mai putut pleca de pe loc.
În urma audierilor maraton care au avut loc vineri și sâmbătă, procurorii au putut strânge suficiente dovezi pentru ca mare parte dintre agresorii care au fost cât pe ce să omoare un copil să fie reținuți și prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii de la Tribunalul Constanța, analizând dosarul, au considerat că există suficiente motive pentru ca cei cinci să fie arestați, prin urmare, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru tentativă de omor este închisoarea de la 5 la 10 ani, pentru violare de domiciliu închisoare de la 3 la 10 ani, pentru lovire sau alte violențe închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă și pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, închisoare de la 1 la 5 ani.