Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost lovit de un autoturism. Evenimentul s-a produs ieri, în jurul orei 11.20, în județul Constanța.
- Publicitate -
Șoferul, în vârstă de 59 de ani s-a urcat la volanul unui Hyundai, de pe strada George Coșbuc din localitatea 23 August și se îndrepta către DN 39. Acesta era oprit pe partea stângă a drumului, iar la plecarea de pe loc a virat la dreapta, astfel că nu a acordat prioritate și a lovit un moped Yamaha, condus de un bărbat de 44 de ani, care circula regulamentar.
În urma impactului, mopedistul a fost transportat la spital în stare gravă, iar situația lui este delicată. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal în acest caz.