Patru tineri din Murfatlar și Cumpăna au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța au finalizat cercetările și au destructurat o grupare formată din Cosmin I., de 27 ani, Cătălin T., de 34 ani, Constantin P., de 24 ani și Iulian S. de 26 ani, din localitățile Murfatlar și Cumpăna.
- Publicitate -
În sarcina inculpaților s-a reținut că în perioada anilor 2007-2008, prin acte de răpire și violențe, au transportat, cazat și obligat să se prostitueze în folosul lor, 4 tinere, 3 din Constanța și 1 din Brașov, 2 dintre ele fiind minore.
Din cercetări a reieșit că inculpații se ocupau cu găsirea clienților, postând anunțuri la rubrica "Matrimoniale" în cotidiene constănțene.
Documentarea acestui caz a fost făcută inițial de polițiști din cadrul Poliției oraș Murfatlar și continuată de lucrători din cadrul B.C.C.O. Constanța.
Împotriva suspecților s-a dispus întocmirea dosarului penal și trimiterea în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.