Vineri, 05 Iunie 2026

Razie de amploare, în week-end, în municipiul Constanța

de Madlena CĂLUGĂREANU Luni, 22 Aprilie 2019 366 < 1 min citire
Razie de amploare, în week-end, în municipiul Constanța
O razie de amploare a avut loc, în week-end, în municipiul Constanța, antrenând peste 140 de polițiști rutieri și de ordine publică.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier Constanța, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat o acțiune de amploare pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma acțiunilor realizate, au fost controlate peste 1.400 de autovehicule, constatându-se 11 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care șapte pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar trei pentru conducere fără permis.
De asemenea, au fost legitimate 1.566 de persoane și au fost controlate 1.416 autovehicule, fiind aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, dintre care 113 pentru nerespectarea prevederilor privind circulația pe drumurile publice. Valoarea sancțiunilor este de aproximativ 78.200 de lei. În acest context, au fost reținute 18 permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare. 
Taguri
Articolul anterior "Dumnezeu a fost arestat!". O nouă lansare de carte, marca Ion Tița-Călin
Articolul următor Copii abandonați, botezați în week-end, la Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei