Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Reacția forțelor de ordine din Constanța la nerăbdarea protestatarilor care au ieșit fără aviz

de Andreea CARAUA Joi, 28 Noiembrie 2024 277 2 min citire
Odată cu mișcările de protest organizate în București, studenții și alți cetățeni din Constanța au ieșit în fața Prefecturii pentru a-și striga nemulțumirile referitoare la alegerile prezidențiale. Deși a fost un protest spontan, polițiștii și jandarmii s-au prezentat la fața locului pentru protejarea participanților.
Marți seară, începând cu ora 19:00, în fața Prefecturii Constanța, zeci de persoane s-au adunat pentru a protesta, iar incidentele nu au întârziat să apară. După aproximativ o oră de la începerea manifestării, în spatele protestatarilor a fost aruncată o petardă, despre care cei prezenți consideră că a fost doar o încercare de intimidare.
În jurul orei 20:00, un reprezentant al Jandarmeriei i-a informat pe protestatari că ce fac este ilegal și că urmează să legitimeze aleatoriu câteva persoane dintre cele prezente.
Ce vă recomandăm noi este ca protestul să se desfășoare pașnic, cum s-a desfășurat și până acum, ca să prevenim alte incidente cum a fost cel de mai devreme, iar pe viitor, să depuneți toate demersurile necesare pentru a intra în legalitate cu protestul dumneavoastră. Colegii mei vor proceda la legitimarea dumneavoastră. Nu a tuturor, selectiv. Pe cei pe care îi legitimăm acum nu îi legitimăm în calitate de lideri, ci de participanți", le-a transmis celor prezenți la manifestare reprezentantul jandarmilor.
Protestatarii au informat forțele de ordine că urmează să fie organizat și un protest autorizat, însă demersurile legale durează cel puțin trei săptămâni și nu au avut răbdare.
Va fi și un protest oficial, legal, dar până la momentul respectiv, așa cum știți foarte bine, dacă oamenii simt nevoia să vină și să se exprime aici, pot să o facă și există inclusiv decizii din partea CEDO și legislație care spune clar că acest lucru nu poate fi îngrădit de către nimeni", a zis unul dintre protestatari.
Oamenii legii au precizat, ulterior, că se află lângă ei pentru a-i proteja și că îi vor lăsa pe cei prezenți să își desfășoare în continuare activitatea.
Astfel de manifestări urmau să aibă loc mai multe zile la rând, până la organizarea unui protest avizat, însă forțele de ordine au avertizat că ar urma să aplice sancțiuni dacă nu sunt întrunite toate demersurile legale.
Prin urmare, manifestanții au decis să se adune doar în cadrul unui viitor protest autorizat, unde pot fi siguri că autoritățile le vor asigura protecția.
Am văzut pe Instagram că în București au fost câteva ieșiri violente în timpul ultimului protest și cred că ar fi mai bine să ne adunăm aici când vor fi mai mulți jandarmi, să nu fie probleme și la noi", a declarat o tânără, participantă în cadrul acțiunii.
Taguri
Articolul anterior Hidroelectrica readuce Porţile de Fier la viaţă! Investiţiile sunt de aproape 40 de milioane de euro
Articolul următor Bogdan Huțucă, de la PNL: Campania locală este despre mari proiecte, campania națională este despre mari reforme

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei