RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE DIN CAUZA CANICULEI, PE ȘOSELELE DIN CONSTANȚA

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 25 Iulie 2023 188
Având în vedere informările transmise de Administrația Națională de Meteorologie, cu privire la temperaturile ce vor depăși 37 de grade Celsius,
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. va institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 25-27 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 – 20.00, pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din mai multe județe, inclusiv județul Constanța.
Excepție fac transporturile de persoane, de animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculele care se deplasează la intervenții în caz de forță majoră, transporturile funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor, de distribuire de carburanți, de tractări de vehicule avariate, transporturile de apă și hrană în zonele calamitate, transporturile cu vehicule destinate salubrizării, transporturile de apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole și transporturile militare implicate în exerciții multinaționale.
Restricționarea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum cu bitum, pentru a preveni deformarea acestora, în condiții de caniculă.
În acest context, polițiștii rutieri vor fi prezenți în trafic, pentru a adresa recomandări conducătorilor auto și pentru a asigura respectarea restricțiilor de circulație instituite.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei