Misterul unui accident rutier, petrecut în zona localității Cochirleni, soldat cu decesul unui tânăr de 27 de ani, a fost dezlegat de polițiștii de la Rutieră.
- Publicitate -
Evenimentul a avut loc miercuri seară, când bărbatul a fost găsit decedat într-un autoturism care nu-i aparținea. Din presupunerile de moment ale oamenilor legii, tânărul, care nu avea permis, ar fi pierdut controlul mașinii și s-ar fi răsturnat.
Cercetările ulterioare au arătat că situația nu stătea deloc așa cum părea să fie la prima vedere. Comisarul Tudorel Dogaru ne-a declarat că, în urma anchetei, s-a stabilit că, de fapt, la volanul autoturismului cu pricina s-ar fi aflat chiar proprietarul ei, respectiv Florin Geangă, de 33 de ani, din Ivrinezu, cu antecedente penale și fără permis de conducere, care, imediat după producerea accidentului, a ieșit din autoturism și a fugit disperat spre casă.
Cel mai grav este însă faptul că inculpatul și-ar fi putut salva prietenul dacă ar fi chemat ajutoare în timp util. Necropsia efectuată asupra persoanei decedate a arătat că victima a murit în urma asfixiei mecanice, adică ea s-a înecat cu propria vomă.
Potrivit comisarului Tudorel Dogaru, pe numele lui Florin Geangă a fost emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca el să fie prezentat Parchetului, iar apoi Judecătoriei de la Medgidia, în vederea arestării preventive pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis, precum și părăsirea locului accidentului.