Conducătorii auto din zona Stadionului „Gheorghe Hagi“ care parcau de ani de zile pe trotuarele de pe strada Primăverii, din municipiul Constanța, au avut recent parte de o surpriză neplăcută din partea reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală (DGPL). Oamenii legii le-au agățat în parbriz înștiințări cu privire la faptul că încalcă legea și că vor fi sancționați dacă mai parchează pe spațiul dedicat pietonilor.
- Publicitate -
Directorul general al Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru, a declarat, pentru Cuget Liber, că zilele trecute, la sediul instituției, a fost primită o sesizare telefonică referitoare la mașinile care sunt parcate pe trotuarele de pe strada Primăverii, motiv pentru care la fața locului a fost disponibilizat un echipaj cu atribuții specifice.
„Aceștia au depistat mai multe autovehicule staționate neregulamentar pe trotuar. A fost demarată o campanie de prevenire și informare a conducătorilor de vehicule cu privire la nerespectarea prevederilor H.G 1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice", a mai explicat Ionuț Dumitru.
Directorul Poliției Locale a subliniat că, în situația în care conducătorii vehiculelor nu vor da curs înștiințărilor, aceștia vor fi sancționați contravențional conform prevederilor legale. Astfel, șoferii care vor mai parca pe trotuare riscă să primească amenzi de până la 606 lei, plus două puncte de penalizare.
„În țara asta sunt trotuare mai înguste de atât”
În ciuda sancțiunilor care îi pândesc, foarte mulți dintre șoferii avertizați de polițiștii locali continuă să își parcheze mașinile pe trotuar, acolo unde s-au obișnuit de atât de multă vreme. Unii dintre aceștia spun că nu pot fi amendați, deoarece lasă spațiu de un metru pentru pietoni, așa cum specifică legea.
„Aici am parcat mereu. Nu înțeleg de ce au venit cei de la Poliția Locală acum cu aceste înștiințări, noi nu încălcăm legea. Trotuarele sunt suficient de late cât să ne permită să parcăm legal, pentru că pietonii au un culoar lat de un metru între mașini și gard. Să fim serioși, în țara asta sunt trotuare mai înguste de atât", a declarat un bărbat care locuiește în zonă.
Șoferii nu au ocupat mereu trotuarele de pe această stradă. În trecut, în apropiere de intrarea de la stadion, peste drum se afla o parcare folosită atât de cei care veneau pentru a folosi terenurile de sport, cât și de locuitorii din zonă. Totuși, acea parcare a fost desființată, iar în locul ei va fi construit un bloc de locuințe.
„Înainte aveam un loc mic de parcare, nu era nici el suficient pentru toți, dar era bun. Acum, în locul acela, urmează să se ridice un bloc cu cinci etaje. Vor veni multe familii cu mașini. Ele unde vor parca?", se întreabă un alt șofer care locuiește pe strada Primăverii.
În lipsa unor locuri de parcare amenajate, rămâne de văzut cum se vor înțelege cetățenii din zonă și autoritățile locale.