Duminică, 07 Iunie 2026

S-a răzbunat pe fostul soț și i-a incendiat mașina. Acum riscă închisoarea

de Andra RAFTU Joi, 12 Noiembrie 2015 477 < 1 min citire
S-a răzbunat pe fostul soț și i-a incendiat mașina. Acum riscă închisoarea
A divorțat și după o ceartă cu fostul soț s-a gândit să se răzbune. S-a înarmat cu cinci litri de motorină, pe care i-a furat dintr-o benzinărie, și s-a dus glonț la locuința acestuia. În fața imobilului a găsit autoturismul pe care a turnat motorina și apoi a dat foc. Mașina s-a aprins ca o torță și a început să ardă.
Martorii au sunat imediat la 112 și au cerut intervenția militarilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". O autospecială din cadrul detașamentului Mangalia s-a deplasat în scurt timp la adresa indicată. Pompierii au intervenit imediat și au stins flăcările, dar mașina a fost distrusă în proporție de 90%.
Polițiștii din Mangalia au demarat o anchetă în acest caz și în scurt timp au dat și de urma autoarei. Oamenii legii au stabilit că cea care a provocat incendiul este Luminița A.
Ea a fost escortată la sediul secției și pe numele ei a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere, dar și furt. Femeia a fost reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore urmând a se face propunere de arestare preventivă.   
Taguri
Articolul anterior Vrei să te faci pompier? ISU face angajări
Articolul următor Când se va termina șantierul din Constanța?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei