Un bărbat a fost găsit spânzurat de un copac, chiar în curtea locuinței sale, din localitatea Ciobanu.
- Publicitate -
Polițiștii din localitate au fost sesizați, duminică, de locuitorii din zonă, și s-au deplasat la fața locului, unde l-au găsit pe Marin Tănase, de 57 de ani, atârnând într-un copac din curte. Din câte se pare, bărbatul se afla în plin proces de divorț și locuia singur, deși avea două fete rezultate în urma căsniciei. Mai mult, bărbatul căzuse în patima băuturii și mai multor cunoscuți le-a spus adesea în ultima vreme că ar vrea să se omoare, pentru că el nu mai are pentru ce trăi.
Cadavrul a fost depus la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei.