Sâmbătă, 06 Iunie 2026

S-a vândut cel mai mare schelet de dinozaur din lume! Iată cât valorează fosila

de Oana CHIRANA Duminică, 17 Noiembrie 2024 261 < 1 min citire
S-a vândut cel mai mare schelet de dinozaur din lume! Iată cât valorează fosila
Cel mai mare schelet de dinozaur scos vreodată la licitaţie în Franţa, măsurând 22 de metri lungime și având 75%-80% din oasele sale originale, a fost adjudecat sâmbătă în regiunea pariziană pentru peste şase milioane de euro.
Cuprinzând 75%-80% din oasele sale originale, acest specimen impunător este cel mai mare dinozaur scos vreodată la licitaţie în Hexagon.
Scheletul gigantului erbivor, care ar fi cântărit în jur de 20 de tone când era în viaţă şi care a atins probabil vârsta de 45 de ani, a fost ţinut peste vară în oranjeria castelului din Dampierre-en-Yvelines, la circa 50 de kilometri sud-vest de Paris, unde a avut loc licitaţia, precizează digi24.ro
Rămăşiţele acestui Apatosaurus, care a primit numele de „Vulcan”, au fost descoperite în 2018 în Wyoming, Statele Unite, unde legea permite particularilor să obţină concesiuni în speranţa de a excava oase preistorice.
Excavaţiile au avut loc între 2019 şi 2021 şi au fost finanţate de un investitor francez. Fosila, care cuprinde 300 de oase, a fost ulterior expediată în Franţa pentru restaurare.
Contractul de vânzare stipulează că viitorul proprietar se angajează să permită accesul paleontologilor la dinozaur pentru a-l studia.
Taguri
Articolul anterior Razie de amploare în Constanţa. S-au dat amenzi în valoare de 87.000 de lei
Articolul următor Alegeri în diaspora. Votul prin corespondenţă, permis la prezidenţiale, dar şi la parlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei