Joi, 04 Iunie 2026

Salvamari în grevă japoneză

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 20 August 2014 203 < 1 min citire
Salvamari în grevă japoneză
Cei aproximativ 50 de salvamari care își desfășoară activitatea pe plajele din Eforie Sud și Eforie Nord sunt în grevă japoneză. Oamenii sunt supărați pentru că de la începutul verii și până în prezent nu au primit niciun leu. "A fost o vară grea, cu multe solicitări, dar nu s-a ținut cont de acest aspect. Ce ar fi însemnat ca zilele trecute, când a fost furtună, să se retragă salvamarii de pe plajă? Premierul Victor Ponta a promis, la începutul verii, că vor fi alocate fondurile necesare desfășurării activității salvamarilor, dar până în prezent nu am primit nimic, de trei luni de când a început sezonul estival. De aceea, salvamarii vor fi în grevă japoneză pe perioadă nedeterminată", a declarat pentru "Cuget Liber" Nicolae Drăgan, liderul salvamarilor din Eforie. 
Astăzi, acesta s-a întâlnit și cu primarul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, căruia i-a cerut sprijinul. "Am găsit înțelegere la primar, care ne-a asigurat că săptămâna viitoare, când va fi ședință de Consiliu Local, vom primi salariile măcar pe o lună", a precizat liderul salvamarilor. 
Taguri
Articolul anterior Întâlnire între Traian Băsescu și Elena Udrea la Cotroceni
Articolul următor Colectă mobilă de sânge, la Corbu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei