Duminică, 07 Iunie 2026

SALVARE PE DUNĂRE! Pescar cu probleme medicale, ajutat de polițiștii de frontieră

de Cuget Liber Joi, 17 Octombrie 2019 212 < 1 min citire
SALVARE PE DUNĂRE! Pescar cu probleme medicale, ajutat de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit în sprijinul unui bărbat cu probleme medicale, aflat la pescuit pe Dunăre. Acesta a fost transportat și predat personalului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță al Spitalului Tulcea pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Miercuri, 16 octombrie, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost solicitați de către I.S.U. Tulcea, în urma unui apel prin Serviciul Unic de Urgență 112, pentru a prelua o persoană cu probleme medicale, aflată la pescuit pe malul brațului Chilia al fluviului Dunărea, în zona km fluvial 5.
Imediat, polițiștii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcațiune rapidă, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri. 
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost transportat de echipajul poliției de frontieră și predat personalului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță al Spitalului Tulcea, în vederea efectuării unor investigații medicale amănunțite.
Taguri
Articolul anterior RAZII DE AMPLOARE la trecerile la nivel cu calea ferată
Articolul următor Detalii incredibile din accidentul de la Urluia. Mama băuse, iar copiii nu aveau centuri de siguranță!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei