Salvarea care a adus moartea la Valu lui Traian! r O fetiță de doar doi ani și jumătate a murit pe loc după ce o ambulanță a lovit-o în plin

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 05 August 2011 1505
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, aseară, în jurul orei 21,30, în localitatea Valu lui Traian. O ambulanță care transporta pacienți spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, care circula așadar dinspre Murfatlar spre Constanța, a lovit o fetiță de doi ani și jumătate care a încercat să traverseze șoseaua prin loc nepermis și fără să se asigure. Din nefericire, impactul a fostfatal. Ioan Gherlan, de 61 de ani, șoferul de pe autospeciala Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, le-a declarat polițiștilor că pur și simpul fetița i-a sărit în fața mașinii, neavând timp să evite producerea tragediei. Fetița Nicoleta Florentina a decedat pe loc, medicii sosiți la fața locului neputând face altceva decât să constate decesul. Polițiștii spun că șoferul ambulanței avea activate semnalele luminoase, nu însă și cele acustice. Cercetările la fața locului s-au întins, aseară, pe parcursul a câteva ore, polițiștii urmând să stabilească toate condițiile care au dus la producerea tragediei.
Taguri

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
7 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei