Azi noapte, în jurul orei 22,30, polițiștii de frontieră de la Vama Veche au observat, în apropierea punctului de trecere a frontierei, prin intermediul dispozitivului de termoviziune, șapte persoane care se deplasau, pe jos, dinspre Bulgaria. Persoanele respective au fost reținute în apropierea frontierei de stat și deoarece nu își justificau prezența în zonă, au fost conduse la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche pentru cercetări.
- Publicitate -
Cercetările au scos la iveală că era vorba despre șase cetățeni sirieni și un irakian, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani. Aceștia au mărturisit că au recurs la această metodă, căci nu aveam actele necesare pentru a ajunge în Germania și Austria.
Pe numele celor șapte au fost întocmite acte penale pentru trecere frauduloasă a graniței, iar suspecții au fost predați autorităților din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.