Dimineața zilei de ieri a început în forță pentru oamenii legii din Constanța, după ce un scandal a izbucnit într-un bar de pe strada Cișmelei și a continuat în stradă.
- Publicitate -
Concret, mai mulți bărbați s-au luat la bătaie, în zona unui local, iar după mai mulți pumni împărțiți, conflictul a luat amploare: sticle sparte și bătăuși răniți. Polițiștii Secției 2 au ajuns de urgență la locul faptei și au aplanat conflictul izbuncit, iar cei care au tulburat liniștea publică au fost sancționați.
"Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă, din municipiul Constanța, ar fi un scandal. Șase bărbați au fost conduși la sediul Secției de Poliție, trei din aceștia fiind sancționați contravențional pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice. Vârstele celor sancționați: 26, 28 și 30 de ani", au transmis reprezentanții IPJ Constanța.