Sâmbătă, 06 Iunie 2026

SCANDAL DUPĂ SCANDAL, LA CONSTANȚA! Două ordine de protecție, emise de poliție

de Cuget Liber Vineri, 25 Octombrie 2019 289 < 1 min citire
SCANDAL DUPĂ SCANDAL, LA CONSTANȚA! Două ordine de protecție, emise de poliție
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către o femeie de 45 de ani, din municipiul Constanța, despre producerea unui scandal la domiciliul său. 
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 45 de ani, soțul femeii în cauză, care ar fi agresat-o fizic și amenințat-o cu acte de violență pe aceasta.
La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 11.10, polițiști din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către o femeie de 49 de ani, din municipiul Constanța, despre faptul că la domiciliul său are loc un scandal. 
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 46 de ani, soțul femeii în cauză, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe aceasta.
În ambele cazuri, polițiștii constănțeni au emis ordine provizorii de protecție, conform procedurilor legale, și au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Taguri
Articolul anterior S-a urcat pe un coteț și a început să tragă în muncitori. Arma, cumpărată online
Articolul următor Noi programe de formare profesională pentru șomeri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei