Scandalagiu înarmat cu un box metalic: "Am pierdut banii la aparate!"

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 18 Februarie 2020 253
Jandarmii din cadrul Grupării Mobile "Tomis" Constanța au fost solicitați, sâmbătă seara, să intervină pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța, unde un tânăr era nervos și făcea scandal, amenințând pe toți din jur. Ajunși la fața locului, în jurul orei 22.30, oamenii legii au găsit un tânăr nervos, care înjura și se certa cu oamenii de pe stradă. Militarii au reușit să-l calmeze și au aflat că era supărat pentru că își pierduse banii la o sală de jocuri din apropiere. Deși când a fost chestionat de jandarmi a susținut că nu are niciun obiect periculos asupra lui, la controlul corporal, într-o șosetă a fost găsit un box metalic. "Este ca să mă apăr de cei răi", a explicat tânărul.
În consecință, pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal, care a fost predat spre continuarea cercetărilor celor de la Secția 4 Poliție. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei