Vineri, 05 Iunie 2026

Schema combustibilului furat. Arestări într-un dosar de fraudă informatică

de Antonia IVAN Miercuri, 04 Martie 2026 84 < 1 min citire
Schema combustibilului furat. Arestări într-un dosar de fraudă informatică
Doi cetățeni bulgari au fost arestați preventiv la Ploiești, iar un al treilea este cercetat sub control judiciar, fiind acuzați că au clonat carduri de combustibil și au alimentat camioane pe banii altor firme.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți este proprietarul unei firme de transport care operează și în România. Împreună cu alți doi complici, acesta ar fi montat dispozitive de skimming pe terminalele POS ale unei benzinării self-service, pentru a copia datele cardurilor folosite de alți șoferi.
Cu informațiile obținute, suspecții ar fi alimentat propriile tiruri în stații din Ilfov, Giurgiu și Constanța. Unul dintre bărbați a fost prins în flagrant în timp ce demonta un dispozitiv de copiere a datelor, iar în camionul său au fost descoperite mai multe astfel de aparate.
Prejudiciul estimat până în acest moment se ridică la aproximativ 30.000 de lei. Cei trei sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, falsificare de valori, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare frauduloase, conform ȘtirileProTV.ro.
Taguri
Articolul anterior "Resortul turistic", definit oficial prin lege. Camera Deputaților a adoptat noile reguli
Articolul următor Statistici îngrijorătoare. Obezitatea pune în pericol întreaga lume

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei