Am relatat, ieri, despre povestea absolut cutremurătoare a lui Victor Iustin Rădulescu, anga-jatul Căpităniei Midia, arestat, la finele lunii mai, și extrădat în Italia, la data de 8 iunie, pentru a fi anchetat într-un "mega-dosar" privind traficarea a nouă tone de cocaină.
Familia bărbatului, care ducea o viață liniștită și modestă la Constanța, a fost nevoită să-și vândă casa pentru a putea asigura asistența juridică "celui mai mare traficant al Europei", depistat cu mare tam-tam la malul Mării Negre. De patru luni, de când Rădulescu se află în închisoarea Monza - Italia, nu a fost audiat nici măcar o singură dată. Familia se teme ca nu cumva să-i fie fabricate probe, mai ales că el nu are, nici pe departe, profilul celui mai periculos infractor al Europei…
Viața - ca un spectacol!
Ziarul "Cuget Liber" vă prezintă, în exclusivitate, scrisoarea soției lui Victor Iustin Rădulescu, Mihaela Rădulescu, către autoritățile româ-ne și nu numai. Facem precizarea că orice cetățean din această țară ar putea fi, oricând,în situația soțu-lui ei. Așa cum spuneam și în ar-ticolul publicat ieri, oricare dintre noi poate fi extrădat într-una din țările europene fără ca procurorii și judecătorii români să aibă dreptul să facă măcar minimum de verificări! Putem fi trimiși ca simple cole-te în închisorile din afară, fără ca Justiția ori autoritățile din România să ne poată apăra câtuși de puțin!
Vă redăm, în continuare, integral, scrisoarea Mihaelei Rădulescu: "Suntem martorii de zi cu zi ai vieții semenilor noștri, suntem mai mult sau mai puțin afectați de ceea ce li se întâmplă și de cele mai mul-te ori ne spunem: «Așa ceva nu mi se poate întâmpla mie». Greșit! Viața este imprevizibilă. Un boxer redutabil care de cele mai multe ori câștigă prin knock-out. Într-o sin-gură clipă îți răstoarnă, răsucește și schimbă toate principiile exis-tenței noastre în adâncul ei, nu mai ai nimic intim și te trezești actorul principal al unui teatru absurd care niciodată nu este gol, iar specta-colul se joacă cu casa închisă. Trist este că, de cele mai multe ori, spectatorii nu pot și cei mai mulți nici măcar nu vor să facă diferența dintre drama al cărei personaj principal ești și comedia pentru care au plătit biletul. Cu cât este mai trist spectacolul, cu atât se râde mai mult. Viața nu-ți mai aparține, devi-ne un bun comun - să zicem covo-rașul de la ușa sufletului tău - iar semenii tăi, de la caz la caz, pă-șesc cu grijă peste el sau, din contră, își șterg bine bocancii pe el înainte de a intra. Dureros este că, în am-bele cazuri, indiferența primează. Sigur că toți te compătimesc, între-bările curg mai mult decât lacrimile din ochii tăi, dar întrebarea este: Cui îi pasă cu adevărat? Cine îți întinde o mână de ajutor fără micile interese aferente? Oare de ce indiferența a ajuns la rang de virtute? Unde este iubirea, încotro ne îndreptăm, oare o luăm încet, dar sigur, înapoi pe harta evoluției lui Darwin?
Da, cu siguranță viața în sine este factorul surpriză în existența noastră efemeră. Fără avertis-mente, viața noastră poate deveni, într-o singură secundă, o supernovă! Doamne, ce spectacol frumos și trist! Păcat că nu este gratis… Am simțit totuși o mică consolare pentru tot ce am pierdut sau suntem pe cale să pierdem. Dar mă întreb: ce facem când nu se mai întâmplă nimic, când întrebările rămân fără răspuns, răspunsurile nu avem cui le cere, indiferența este cât universul despre care nu știm dacă este sau nu nemărginit?
Cel mai frumos dar pe care fie-care dintre noi îl primește o singură dată ne este furat! Poate uneori avem norocul să-l recuperăm, dar niciodată nu va mai fi ca nou. Nu știu voi, dar eu l-aș accepta indife-rent cât de deteriorat ar fi, l-aș lipi bucată cu bucată, pe ici, pe colo l-aș mai farda cu frânturi de amintiri și i-aș spune din nou Viață. Suntem pasageri, cu sau fără bilet, în trenul vieții, suntem rugăciuni înălțate spre cer, suntem copiii (mai mult sau mai puțin ascultători) ai Dom-nului, dar cu siguranță iubiți necondiționat de EL.
De patru luni umblu prin viață nepereche, purtându-mi durerea cu rujul pe buze, cu zâmbetul împrumutat și prefăcut pentru că refuz să capitulez în fața vieții, pentru că încă știu să iubesc și pentru că am pentru ce și mai ales pentru cine să fiu actrița principală în spectacolul în care, fără să mă întrebe, viața m-a distribuit, dar mai ales pentru că-mi pasă!Îmi pasă de soarta soțului meu, Iustin Victor Rădulescu, care de patru luni, fără să fie măcar o singură dată interogat, își trăiește drama vieții în închisoarea Monza, aproape de orașul modei - Milano, un colet uitat de autoritățile române într-o gară și care poate, în curând, va fi doar un număr, nu un nume.
Indiferența ucide! Ignoranța plafonează toate valorile ființei umane, este cel mai de temut dușman al vieții care ne-a fost dată spre ființare și nu spre folosință. Nu se poate împrumuta și nici închiria. Viața! Ce spectacol!"
Ziarul "Cuget Liber" a făcut demersuri, în cursul zilei de ieri, către mai toate instituțiile statului care ar putea să se implice în cazul "Rădulescu", foarte posibil una dintre cele mai grave erori judiciare ale statului italian în care victimă este un cetățean român.Așteptăm, așadar, răspunsuri de la Ministerul Justiției, Poliția Română, Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Superior al Magistraturii, Pre-ședinția României și Consu-latul General al României de la Milano.
În cursul după-amiezei de ieri, reprezentanții Ministerului Jus-tiției ne-au declarat că se fac verificări în acest caz și că, în cel mult două zile, vom avea un punct de vedere oficial.
- Publicitate -