Se anunță modificări în Portul Militar Constanța! Va fi construit un nou cheu
de Andreea CARAUAMarţi, 04 Martie 2025 354 < 1 min citire
Asculta stirea
La data de 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a prezentat un nou proiect de dezvoltare a infrastructurii Portului Militar Constanța, în fața ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu.
- Publicitate -
Proiectul prezentat prevede transferul unei suprafețe din administrarea Ministerului Transporturilor în cea a MApN, asigurând astfel o nouă zonă de acostare, atât pentru capabilitățile actuale sau care vor intra în înzestrarea Forțelor Navale Române, cât și pentru cele ale aliaților.
„Printre cerințele operaționale îndeplinite de realizarea proiectului se numără facilitarea unui acces mult mai rapid al navelor la cheu, spre deosebire de actuala arhitectură portuară, utilizarea infrastructurii deja existente, cu eventuale extinderi, în funcție de necesități, existența în zona adiacentă a Canalului Dunăre-Marea Neagră, element care asigură suportul logistic și cooperarea cu alte structuri din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și oportunitatea de a construi spații și facilități moderne necesare îndeplinirii misiunilor și activităților maritime naționale și internaționale", a declarat viceamiralul Panait.
Miniștrii Tîlvăr și Grindeanu au arătat întreaga disponibilitate pentru accelerarea demersurilor administrative, care să permită demararea construcției proiectului de infrastructură în cel mai scurt timp.