Vineri, 05 Iunie 2026

Se caută DIRECTOR pentru PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 11 August 2021 589 1 min citire
Se caută DIRECTOR pentru PENITENCIARUL POARTA ALBĂ
Ministerul Justiției și Administraţia Naţională a Penitenciarelor au anunțat scoaterea la concurs a 32 de posturi de director de penitenciare. Examinările urmează să se țină în patru centre regionale, la Cluj, Iași și două în București. Concursul se adresează personalului din sursă internă.
Printre posturile scoase la concurs se numără și cel de director executiv la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă. Reamintim că la conducerea unității de detenție din județul nostru este împuternicită, din decembrie anul trecut, comisarul șef de peniteniare Roxana Ioniță, adusă de la Administrația Națională a Penitenciarelor.
Sindicaliștii din cadrul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor atrag atenția că era nevoie de aceste concursuri, după aproape cinci ani de interimate și împuterniciri.
Instabilitatea la nivel de top-management în penitenciare a afectat continuitatea decizională, cu grave repercusiuni în eficacitatea organizațională a instituțiilor din sistemul penitenciar. Anul 2021 a debutat în sistemul penitenciar cu o subfinanțare cronică a penitenciarelor, cu un deficit acut de personal (minim istoric de angajați), cu condiții de muncă și de detenție insalubre, cu o lipsă a pregătirii profesionale teoretice şi practice a polițiștilor de penitenciare, dar cu cea mai mare teamă de asumare în luarea deciziilor. Cei cinci ani de interimate/împuterniciri au făcut din funcțiile de directori de penitenciare adevărate sinecuri pentru polițiștii de penitenciare din cercul relațional al directorilor generali ai Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), la rândul lor interimari/împuterniciți", au arătat reprezentanții organizației sindicale.
Datele la care vor fi organizate concursurile vor fi anunțate ulterior. 
Taguri
Articolul anterior Două zile de răcoare, la Constanţa. Apoi, revine canicula
Articolul următor ANAF actualizează documentația tehnică SAF-T

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei