Secții de votare verificate de pompieri

de Anca PAPAN Vineri, 23 Mai 2014 82
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, prin personalul Inspecției de Prevenire, a efectuat acțiuni de verificare a clădirilor în care sunt organizate secțiile de votare și modul în care sunt respectate măsurile de apărare împotriva incendiilor.
Organizatorilor tuturor celor 551 secții de votare le-au fost transmise măsurile de apărare împotriva incendiilor. În acest context și cetățenii cu drept de vot trebuie să respecte următoarele măsuri principale de apărare împotriva incendiilor, spun reprezentanții ISU: este interzis accesul persoanelor neautorizate în afara locurilor destinate procesului electoral; respectați indicatoarele de pe traseul de acces către secțiile de votare și ale căilor de evacuare în caz de manifestare a unei situații de urgență; nu aruncați în interiorul urnelor de votare materiale inflamabile; este interzis cu desăvârșire fumatul în interiorul secțiilor de votare; parcarea autoturismelor se va face în vecinătatea locațiilor unde vor fi amenajate secțiile de votare astfel încât să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenția autospecialelor de stins incendii;

Potrivit reprezentanților ISU, în cazul producerii unui incendiu, se acționează de urgență pentru evacuarea tuturor persoanelor aflate în clădire precum și a bunurilor utilizate în procesul electoral, anunțarea incendiului la numărul unic de apel 112 și stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenție.  

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei