Ieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de șef al Secției 1 Poliție. Funcția a rămas vacantă după ce fostul șef, comisarul șef Lucian Dinulescu, a fost detașat în cadrul Ministerului Afacerilor de Interne.
- Publicitate -
La concurs a participat comisarul șef de poliție Valentin Ciovică, acesta fiind declarat admis cu nota 8,32.
Acesta este ofițer de cercetări penale, a lucrat în cadrul Poliției Rutiere, ulterior a ocupat funcția de șef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Constanța și a asigurat interimatul la conducerea Secției 3 Poliție.