Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au făcut public, vineri după-amiază, rezultatul controlului desfășurat la Brigada de Com-batere a Crimei Organizate Constanța.
- Publicitate -
Astfel, Corpul de Control al ministerului a stabilit că înscri-sul apărut în presa centrală, ce reprezenta o listă de "cadouri" pe care ofițerii de la Crimă Organizată Constanța le-ar fi făcut mai marilor din cadrul Poliției Române, apar-ținea comisarului șef Aurelian Pa-vel, șeful brigă-zii. Dar, având în vedere perioada de timp îndelun-gată care a trecut de la redac-tarea ei (decem-brie 2009), nu se poate stabili da-că "atențiile" au fost acordate sau nu, motiv pentru care nu se rețin fapte de corupție.
Dar, "pentru eliminarea oricăror suspiciuni care ar putea plana asupra probității morale a ofițerilor menționați în acel înscris, propunerea Corpului de control al ministrului a fost aceea de a trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportul cu rezultatele acestei verificări, în vederea continuării cercetărilor".
Pe lângă faptul că ancheta va ajunge în atenția procurorilor, controlul a scos la iveală nereguli care impun demararea unei cercetări disciplinare.
"În ceea ce privesc celelalte aspecte ale activității Brigăzii de combatere a crimei organizate Constanța, pe parcursul con-trolului, s-au identificat mai multe abateri care impun începerea cercetării prealabile disciplinare față de comisarul șef Aurelian Pavel, șeful B.C.C.O. Constanța, comisar șef Cristian Victor Lipan, șeful serviciului antidrog și comisar șef Niculae Dobrescu, șeful serviciului de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor".
Reamintim că, la jumătatea săptămânii trecute, ministerul de resort a trimis Corpul de Control la Constanța, pentru a efectua verificări după ce, în presa centrală, a fost făcut publică o listă care ar cuprinde o serie de "cadouri" pe care ofițerii de la Crimă Organizată Constanța le-ar fi făcut mai marilor din cadrul Poliției Române. Atențiile constau în pește, vin și whisky.