Șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, a fost audiat, astăzi, de procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ), care îl acuză de abuz în serviciu și represiune nedreaptă, în urma unui denunț al avocatului Sorin Calaigii, informează Agerpres.
- Publicitate -
Andrei Bodean a declarat, la ieșire din sediul SIIJ, că nu este pus sub control judiciar, așadar nu are interdicție să vorbească despre dosar.
Totodată, el a arătat că acuzațiile procurorilor - abuz în serviciu și represiune nedreaptă - sunt neîntemeiate, iar el nu are ce să-și reproșeze, deoarece și-a desfășurat activitatea cu profesionalism.
Andrei Bodean a mai spus că denunțătorul său a fost găsit vinovat pentru acuzațiile aduse, iar două instanțe s-au pronunțat pe probele și ancheta existente în dosar.
În luna februarie 2017, procurorul Andrei Bodean a formulat o cerere de apărare a reputației profesionale în legătură cu afirmații privind dosarul referitor la Sorin Calaigii, avocat în Baroul Constanța, iar DNA a solicitat CSM să facă verificări în urma apariției unui articol prin care s-ar fi încercat acreditarea ideii că magistratul și-ar fi îndeplinit atribuțiile cu rea-credință și cu încălcarea legii.
În aprilie 2017, plenul Consiliului Superior al Magistraturii admitea cererea de apărare a reputației profesionale a lui Andrei Bodean.
În respectivul articol se arăta că întreaga activitate de urmărire penală din cauza ce îl privea pe Sorin Calaigii ar fi fost bazată pe denunțuri mincinoase.