Sfârșit de săptămână cu multe misiuni pentru pompierii constănțeni

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 10 Iulie 2023 186
În perioada 8-9 iulie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 183 misiuni, cele mai multe din ele – 129, fiind pentru acordarea primului ajutor medical.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 20 incendii, în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Din numărul total al incendiilor, 18 au fost de vegetație uscată, cultură de grâu, miriște, fiind afectată o suprafață totală de 85,5 hectare. În multe cazuri, lupta cu flăcările a fost mult îngreunată de vântul care a suflat cu putere, întețind și extinzând vâlvătaia.
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor asigurate de APIA. Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Totodată, în perioada amintită, pompierii militari au intervenit și în cazul a 3 accidente rutiere soldate cu 10 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, 3 dintre ele fiind ulterior transportate la spital.
Din cauza vântului care a suflat cu putere pe litoral, echipajele ISU Dobrogea au fost solicitate să intervină în 16 situații în vederea degajării copacilor căzuți peste autoturisme ori sau pe partea carosabilă sau a diferitelor elemente de construcție smulse de rafale. Nu s-au înregistrat victime omenești. De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea“ au intervenit și în 15 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei