Duminică, 07 Iunie 2026

Și-a condamnat câinele la o moarte cumplită! Proprietarul, sub control judiciar

de Oana CHIRANA Vineri, 01 August 2025 604 < 1 min citire
Și-a condamnat câinele la o moarte cumplită! Proprietarul, sub control judiciar
Incident tulburător în Poienii de Jos, judeţul Bihor. Un bărbat a ordonat uciderea propriului său câine, un patruped de rasă comună, de talie medie, în vârstă de trei ani. Animalul a avut parte de o moarte cumplită.
Stăpânul animalului a fost plasat sub control judiciar, în timp ce autorul faptei a fost arestat preventiv. Potrivit anchetatorilor, pe 20 iulie, proprietarul câinelui s-ar fi întâlnit cu bărbatul pe malul Crișului Pietros și i-ar fi promis o recompensă pentru a-i ucide câinele.
Ucis la comandă
Acesta a acceptat fără regrete, iar animalul a fost ucis „prin spânzurare cu o sfoară confecționată din plastic de culoare albastră", scrie Bihoreanul.
După ce câinele a murit, cadavrul acestuia a fost abandonat „pe malul Crișului Pietros, în zona denumită popular Zăvoaie, de pe raza localității Poienii de Jos", conform unui comunicat transmis vineri de Poliția Bihor. În același document se precizează că stăpânul animalului este cercetat pentru instigare la comiterea infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, conform observatornews.ro
Taguri
Articolul anterior Avarie la rețeaua termică. Patru blocuri din Constanța rămân fără apă caldă cel puțin două zile
Articolul următor Câinele dresat de lăutar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei