Vineri, 05 Iunie 2026

Și-a înjunghiat concubina sub o tufă de trandafiri

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 24 August 2010 385 < 1 min citire
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Memet Șaban, de 35 de ani, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în seara zilei de 15 iulie 2010, în jurul orei 22, în zona vegetației de pe faleza Mării Negre, din spatele Spitalului Militar Constanța, Memet Șaban a luat-o la bătaie pe concubina sa, Aișe Memet, de 35 de ani, provocându-i acesteia răni care i-au pus viața în pericol.
Procurorii spun că, în zona respectivă, cei doi aveau amenajat sub cerul liber un loc de odihnă improvizat, adică un pat sub o tufă de trandafiri sălbatici.
Ei s-au luat la ceartă și, din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice, dar și a geloziei, Șaban a înjunghiat-o pe concubina sa, de mai multe ori, cu un briceag, în zona hemitoracelui stâng posterior, a brațului stâng și la degetul mijlociu al mâinii drepte, provocându-i acesteia răni care i-au pus în primejdie viața.
Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanța, care urmează să stabilească primul termen de judecată.
Taguri
Articolul anterior Scandalul eolienelor de la Cogealac se mută în instanță
Articolul următor Mecanic mort într-un incendiu de locomotivă, la Târgușor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei