Marți seara, în jurul orei 22, polițiștii din Medgidia au fost sesizați telefonic prin Serviciul de Urgență 112, cu privire la faptul că în incinta unui imobil din localitate a avut loc un conflict, între soții Ion și Angela Cupeș, de 44 de ani, respectiv 37 de ani, în timpul căruia soțul și-a înjunghiat soția cu un cuțit în zona abdominală.
- Publicitate -
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, victima prezenta o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului, fiind transportată la Spitalul Municipal din Medgidia, unde a rămas internată. Ulterior, femeia a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență.
Ieri, victima a fost examinată medico-legal, concluzionându-se faptul că necesită pentru vindecare aproximativ 25 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunea i-a pus femeii viața în primejdie.
Din primele cercetări s-a stabilit că incidentul s-a produs în timpul unui conflict spontan, Ion Cupeș fiind găsit la domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice.
Din câte se pare, cei doi soți obișnuiau să consume des băuturi alcoolice și au început să se certe din cauza plății chiriei, bărbatul fiind nemulțumit că nevasta nu muncește și nu aduce bani în casă.
Polițiștii spun că bărbatul a mai fost cercetat pentru furt și a primit o pedeapsă cu suspendare. Cei doi soți au împreună un copil.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.