Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Și-a jefuit proprii părinți. O tânără a fugit din casă cu un seif plin de bani și bijuterii

de Madalina PETRESCU Luni, 03 Februarie 2025 263 < 1 min citire
Și-a jefuit proprii părinți. O tânără a fugit din casă cu un seif plin de bani și bijuterii
O tânără în vârstă de 27 ani, din comuna Horgeşti, este cercetată de poliţişti după ce şi-ar fi jefuit propriii părinţi, furând din casa acestora un seif în care se aflau 100.000 euro şi bijuterii.
Ancheta a început în decembrie 2024, atunci când tânăra a fost reţinută de poliţişti în acest dosar.
Ea ar fi pus la cale furtul împreună cu o altă femeie, în vârstă de 48 ani, din Moţca - judeţul Iaşi.
"Au fost efectuate 6 percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Neamţ şi Dolj, fiind descoperite mijloace materiale de probă. De asemenea, într-o pădure din judeţul Neamţ, poliţiştii de investigaţii criminale au descoperit îngropat seiful sustras. Suma de bani şi bijuteriile au fost recuperate parţial", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Taguri
Articolul anterior ”Biblioteca iese în comunitate”, la Casa de Cultură din Hârșova
Articolul următor Ministerul Educaţiei, clarificări legate de noua modalitate de a susține examenul de Bacalaureat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei