Și-a tăiat venele pentru că nu a obținut un credit bancar

de Carmen MOCANU Miercuri, 14 Mai 2008 326
Un tânăr a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce a încercat să se sinucidă. În cursul zilei de 12 mai, în jurul orei 20, polițiștii Secției 5 au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință situată pe raza secției, o persoană de sex bărbătesc a încercat să se sinucidă. Echipa de polițiști deplasată la fața locului a stabilit, în urma efectuării cercetărilor, faptul că este vorba de Paul Timotei, de 30 de ani, din comuna Slava Cercheză, județul Tulcea, care a încercat să-și ia singur viața. Din cercetări a reieșit că tânărul a recurs la acest gest deoarece în urmă cu câteva zile i se respinsese dosarul prin care solicita un credit bancar. Supărat că muncește de ani de zile și nu reușește să asigure familiei strictul necesar, el s-a gândit că este mai bine să încheie socotelile cu viața și a luat un cuțit cu care și-a tăiat venele. Înainte de acest gest, el a scris un bilet familiei prin care îi cerea să-l ierte și în care spunea că "în România este greu să fii om cinstit și numai cei care fură au tot ce le trebuie, iar el nu vrea să ajungă un hoț". Tânărul a scăpat cu viață după intervenția medicilor și se află în afara oricărui pericol. Pe de altă parte, oamenii legii susțin că Paul Timotei nu este la prima tentativă de sinucidere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei